Vrancart a investit 17 milioane de euro într-un proiect de reciclare a deşeurilor

0

17 milioane de euro a investit grupul de firme Vrancart care a realizat  investiţia greenfield  într-un proiect de reciclare a deşeurilor, potrivit unui comunicat al grupului remis luni AGERPRES.

„Strategia de dezvoltare a grupului de firme Vrancart continuă şi în 2021 prin intermediul unei investiţii de tip „green field”, în valoare totală de 17 milioane de euro. Pentru acest proiect, Vrancart a solicitat şi obţinut un ajutor de stat de 8,3 milioane de euro. Proiectul se va derula pe o nouă societate – Vrancart Recycling – şi are ca scop întărirea poziţiei grupului Vrancart pe piaţa colectării şi reciclării deşeurilor, zonă în care compania activează deja de peste 10 ani, fiind unul din liderii în domeniu, la nivel naţional”, se precizează în comunicat.

Prin noua societate se vor îngloba linii de business ce vor aborda reciclarea unor tipuri de deşeuri complementare celor reciclate în momentul de faţă, precum reciclarea deşeurilor de plastic şi lemn, obţinerea de produse modelate din deşeuri de hârtie şi carton, reciclarea cenuşii industriale şi valorificarea energetică a reziduurilor industriale.

„Vrancart este asimilat, în mod tradiţional, unui producător de hârtie şi carton, însă compania activează pe mai multe direcţii conexe, fiind chiar lider de piaţă în domeniul colectării şi reciclării deşeurilor. Noua facilitate completează şi extinde activitatea grupului în acest domeniu în care Vrancart are deja o…

Continuarea pe News 24

Leave A Reply

Your email address will not be published.