Viorel Moldovan nu vine la Dinamo

0

Viorel Moldovan (47 de ani) nu vine la Dinamo! Oficialii Chindiei Târgovişte ar fi discutat cu patronul Ionuţ Negoiţă termenii financiari ai cedării antrenorului, dar acesta din urmă nu i-ar fi acceptat.

Potrivit telekomsport.ro, actualul club al lui Moldovan a cerut 45.000 de euro pentru a-l lăsa să plece, prelungirea împrumutului lui Mihai Neicuţescu până la la finalul sezonului, dar şi 20% dintr-un viitor tranfer al jucătorului. Dinamo caută cu disperare un antrenor după problemele de sănătate avute de Eugen Neagoe, iar pe lista bucureştenilor s-a aflat şi Viorel Moldovan. Înainte de meciul cu Craiova, Chindia a anunţat că fostul internaţional va rămâne la Târgovişte, însă Moldovan a lăsat de înţeles că şi-ar dori o nouă provocare la Dinamo, iar totul depinde de hotărârea conducerii. Acum, oficialii clubului promovat în acest sezon în Liga 1 au intrat la negocieri cu Ionuţ Negoiţă, dar acesta a considerat că pretenţiile sunt exagerate şi nu poate să le îndeplinească.

„N-aş vrea să discut subiectul Dinamo. Sunt antrenorul Chindiei. Atât şi nimic mai mult. Eu cred că Dinamo atrage indiferent de situaţie foarte mulţi antrenori, e un „challenge” (n. red. – provocare) interesant, dar alte comentarii nu vreau să fac. N-am discutat cu jucătorii de acest aspect. Întrebaţi conducerea (n. red. – dacă voi fi pe bancă cu CFR)”, declara Moldovan în urmă cu câteva zile.

Sursa: News 24…

Continuarea pe News 24

Leave A Reply

Your email address will not be published.