Uniunea Europeană sprijină 13 proiecte de reformă ale României

0

Comisia Europeană a aprobat, 226 de proiecte care se vor derula în cele 27 de state membre şi vor sprijini eforturile de elaborare şi punere în aplicare a reformelor naţionale menite să stimuleze creşterea economică, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

La nivel de uniune, aceste acţiuni de sprijin se realizează în cadrul Instrumentului de sprijin tehnic (IST) şi vor dispune, în 2021, de un buget total de 102,6 milioane de euro pentru promovarea coeziunii economice, sociale şi teritoriale în Uniunea Europeană.

Pentru ţara noastră, Comisia va sprijini 13 proiecte în domenii precum: elaborarea şi coordonarea politicilor, planificarea strategică şi bugetară, sustenabilitatea investiţiilor publice, îmbunătăţirea legislaţiei fiscale şi a respectării obligaţiilor fiscale, transformarea digitală şi tranziţia ecologică. De asemenea, Instrumentul de sprijin tehnic (IST) va construi capacităţile pentru implementarea Planului de Redresare şi Rezilienţă.

De asemenea, printre noile proiecte adoptate, se numără sprijinirea procesului de transformare digitală a administraţiei publice, monitorizarea implementării planului energetic naţional şi a celui de mediu, precum şi creşterea eficienţei finanţelor publice prin reforma sistemului de transferuri către bugetele locale.

„Reformele sunt necesare pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri, consolidarea sistemelor de sănătate şi a sistemelor sociale şi…

Continuarea pe News 24

Leave A Reply

Your email address will not be published.