Soluţii alternative pentru acordarea despăgubirilor la culturile de primăvară

0

În urma pichetului fermierilor, reprezentanţii Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare vor transmite, în cel mai scurt timp, propunerile şi soluţiile alternative privind acordarea despăgubirilor pentru culturile de primăvară, pentru a veni în ajutorul fermierilor, susţin reprezentaţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Mesajul transmis de MADR vine în urma unui pichet al Asociaţiei Forţa Fermierilor în faţa ministerului, legat de plata despăgubirilor de secetă pentru culturile de primăvară aferente anului 2020, conform unui comunicat remis AGERPRES.

„Tema protestului organizat de Asociaţia Forţa Fermierilor, respectiv acordarea despăgubirilor pentru culturile afectate de seceta din primăvara anului 2020, a fost dezbătută chiar la începutul acestei săptămâni cu reprezentanţii Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare, din care fac parte Federaţia Naţională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară şi Servicii Conexe din România – „PRO AGRO”, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România – „LAPAR”, Uniunea de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – „UNCSV” şi Asociaţia Producătorilor de Porumb din România – „APPR”.

În domeniul agricol, conducerea MADR este în dialog de peste un an de zile cu mediul asociativ relevant din toate domeniile ce vizează sectorul agricol. „Aceste asociaţii fac parte şi din Comitetul de Monitorizare pentru Planul Naţional Strategic şi…

Continuarea pe News 24

Leave A Reply

Your email address will not be published.