Orban, despre creșterea pensiilor în 2020

0

 Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că în 2020 vor crește pensiile cu 40% pentru că ”există o lege în vigoare pe care intenționăm să o aplicăm”. El a mai spus că Guvernul face o analiză ”extrem de serioasă” în privința pensiilor speciale

”La ora actuală există o lege în vigoare pe care intenționăm să o aplicăm. De altfel e și puțin probabil ca în an electoral un parlament să modifice legea. ”Normal că vor crește (pensiile cu 40% – n.r.)”, a declarat Ludovic Orban.

El a mai spus că Executivul face o analiză în vederea ”îndreptării” sistemului de pensii, dar că modificarea nu se va face în această perioadă.

”Noi avem un program de guvernare. În acel program de guvernare este foarte clar că, sigur pregătim cu o echipă mai largă de lucru care să îndrepte ce este de îndreptat în sistemul de pensii, pregătind studii de impact, dar în baza prognozelor pe termen lung a acestor studii, vom veni cu o modificare, dar nu în această perioadă”, a adăugat premierul.

El a mai spus că Executivul va construi proiectul de buget de stat având în vedere și creșterea pensiilor în 2020.

Întrebat despre eliminarea pensiilor speciale, Ludovic Orban a răspuns: ”Și legat de pensiile speciale vom face o analiză extrem de serioasă a modalităților, pentru că este extrem de simplu să spui că elimini pensiile speciale. Trebuie să stabilești niște măsuri de a corecta diferitele…

Continuarea pe News 24

Leave A Reply

Your email address will not be published.