Modificarea noţiunii de „vânătoare” şi „vânător”

0

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, actul normativ de modificare a Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, care prevede, între altele, acordarea de despăgubiri victimelor atacurilor urşilor şi mistreţilor, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Legea prevede modificarea noţiunii de „vânătoare” şi „vânător”, instituirea în sarcina administratorului faunei cinegetice a obligaţiei de a stabili modelul-cadru al acordului de colaborare între gestionarul fondului cinegetic şi unităţile administrativ-teritoriale.

Alte prevederi se referă la modificarea modalităţii de acordare a despăgubirilor acordate pentru pagubele şi/sau daunele produse de către exemplarele de faună de interes cinegetic, acordarea de despăgubiri şi daune morale pentru persoanele fizice victime ale faunei cinegetice, în caz de răniri sau deces, precum şi exceptarea de la incriminarea ca infracţiune în cazul vânătorii de urgenţă prin folosirea luminii farurilor sau dispozitivelor luminoase, în situaţiile în care se recoltează exemplare din specia de mistreţ pentru prevenirea pagubelor sau pentru combaterea pestei porcine.

Astfel, vânătoarea este acţiunea de pândire, căutare, stârnire, urmărire, hăituire sau orice altă activitate având ca scop capturarea ori uciderea exemplarelor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, printre care mistreţii şi urşii, aflate în stare de libertate. Nu constituie acţiune de vânătoare…

Continuarea pe News 24

Leave A Reply

Your email address will not be published.