Hillary Clinton despre ducesa Meghan

0

 Fostul secretar de stat american Hillary Clinton și-a manifestat compasiunea și sprijinul pentru ducesa Meghan de Sussex, calificând drept „inexplicabil” tratamentul la care aceasta este supusă de presa britanică, potrivit newsweek.com.

Într-un interviu acordat pentru publicația britanică The Sunday Times, Hillary Clinton și fiica acesteia, Chelsea Clinton, și-au exprimat compasiunea și sprijinul pentru ducesa de Sussex. Acestea au susținut că Meghan a fost „curajoasă” pentru că a intentat un proces împotriva tabloidului britanic Mail on Sunday, acuzat că ar fi editat și publicat în mod ilegal materiale despre ducesă.

„Vreau să spun că felul în care este tratată este inexplicabil. Dacă explicația constă în faptul că este metisă, atunci să le fie rușine tuturor”, a declarat Hillary Clinton.

În același timp, Chelsea Clinton a lăudat-o pe ducesa Meghan pentru că a continuat să sprijine cauze apropiate ei, precum emanciparea femeilor.

„Cu mândrie, a început prin a avea o carieră ce i-a dat o voce pe care, din fericire, continuă să o folosească. Oricine posedă capacitatea de a sparge matrița a ceea ce este deja stabilit este tratat, din nefericire, cu irascibilitate și critici pe care nu le înțeleg. Am văzut acest șablon în mod repetat”, a spus Chelsea Clinton.

Prințul Harry al Marii Britanii și soția sa, ducesa Meghan de Sussex, au informat, la începutul lunii octombrie, că au intentat un proces împotriva unui…

Continuarea pe News 24

Leave A Reply

Your email address will not be published.