Gabriela Firea cere sprijinul Guvernului pentru extinderea programului de eco-vouchere la 20.000

0

Primarul general, Gabriela Firea, a cerut marţi sprijinul Guvernului pentru extinderea programului de eco-vouchere, care vizează scoaterea din trafic a maşinilor poluante, la un total de 20.000, în acest an, faţă de cele 5.000, prevăzute iniţial.

Precizările au fost făcute într-o conferinţă de presă, în cadrul căreia Gabriela Firea a anunţat că va renunţa la vinieta Oxigen, în urma reacţiilor negative venite de la cetăţeni.

„Ne dorim să extindem programul de eco-vouchere aprobat deja pentru anul acesta, de la 5.000 de eco-vouchere la 20.000. Dar singuri nu putem răzbi. Sunt sume foarte mari – vă daţi seama – 9.000 de lei pentru fiecare persoană care are în proprietate un autoturism non-euro, Euro 1, Euro 2. Sunt sume foarte mari. (…) Nu putem să facem faţă unui efort bugetar atât de mare, încât să îi despăgubim doar noi, cu bani de la Primărie, pe proprietarii acestor maşini. Dacă ei nu au fost de acord cu programul nostru, atunci pe cale amiabilă dorim totuşi să continuăm programul nostru anti-poluare şi să scoatem din trafic aceste ‘cazane’, cum le spun inclusiv cei care mi-au scris în aceste cinci zile de consultare publică. Trebuie să facem ceva cu ele. Aşa cum anul trecut am scos din traficul bucureştean 5.000 de rable, în continuare vom scoate 20.000, dar efortul trebuie să continue. Şi efortul nu poate fi doar al Primăriei Capitalei. Efortul trebuie să fie la nivel guvernamental, pentru că nu doar…

Continuarea pe News 24

Leave A Reply

Your email address will not be published.