Dacia a prezentat Bigster, conceptul unui model SUV de 4,6 metri lungime

0

Constructorul auto Dacia a prezentat conceptul unui model SUV de 4,6 metri lungime, care prefigurează soluţia pentru un vehicul de segment C accesibil la preţul unui model din segmentul inferior.

Prin conceptul Bigster se încorporează valorile de simplitate şi autenticitate specifice mărcii Dacia. Proporţiile conceptului sunt în egală măsură contemporane şi atemporale, iar liniile sale simple inspiră robusteţe, precizează producătorul într-un comunicat.

„Interiorul este la rândul său foarte primitor, fiind printre cele mai spaţioase din acest segment. Semnătura luminoasă în formă de Y este de acum mai amplă, accentuând aspectul robust specific modelelor SUV. Un aspect pus şi mai mult în valoare de culoarea verde închis a caroseriei. Conceptul Bigster nu încorporează artificii de design, precum elementele cromate sau ornamentele cu aspect de aluminiu. Avem de-a face cu un SUV autentic, opţiunea asumată în acest caz fiind cea a utilizării de piese din material plastic reciclat pentru toate protecţiile laterale”, se precizează în comunicat.

Anticipând un viitor model reprezentativ al gamei Dacia, acest concept Bigster poate fi echipat cu motorizări alternative şi hibride, asigurând astfel adaptarea permanentă atât la nevoile clienţilor, cât şi la evoluţia reglementărilor în domeniul auto.

„Conceptul Dacia Bigster exprimă viitoarea evoluţie a mărcii. Este un vehicul care oferă ceea ce este esenţial, evocând spiritul de…

Continuarea pe News 24

Leave A Reply

Your email address will not be published.