Creste traficul pe DN 1 Ploieşti – Braşov

0

Traficul a început să crească pe DN 1 Ploieşti – Braşov, pe sensul de urcare către staţiunile montane, a informat, vineri dimineaţă, Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Sunt coloane de autoturisme pe Centura de Vest a oraşului Ploieşti şi, de asemenea, se circulă în condiţii de aglomeraţie de la kilometrul 102 (localitatea Nistoreşti) până la kilometrul 107 (localitatea Comarnic), dar şi pe tronsonul kilometric 129 (staţiunea Azuga) – 130 (intrare în staţiunea Buşteni).

„Conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile poliţiştilor, să adapteze viteza condiţiilor de trafic şi de drum, să nu se angajeze în depăşirea coloanelor de autovehicule, să manifeste respect pentru ceilalţi participanţi la trafic, asigurându-se corespunzător înaintea efectuării oricărei manevre de schimbare a direcţiei, semnalizând totodată această intenţie. La planificarea călătoriei, luaţi în calcul folosirea rutelor alternative care pot fi mai puţin aglomerate decât arterele principale”, recomandă poliţiştii rutieri.

Sursa: News24.ro.

Continuarea pe News 24

Leave A Reply

Your email address will not be published.