Alocarea unor sume foarte importante la capitolul investiţii reprezintă cheia relansării economice

0

Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) salută propunerile de redresare economică cuprinse în Bugetul de Stat 2021 şi consideră că implementarea cât mai rapidă a acestora este singura soluţie viabilă pentru realizarea unei reforme reale în societatea românească, la toate nivelurile, potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES.

În viziunea CCIR care consideră că alocarea unor sume foarte importante la capitolul investiţii, sume care în următorii ani, ar urma să-şi dubleze valoarea, reprezintă cheia relansării economice şi, în acelaşi timp, un act de responsabilitate din partea Guvernului României.

Pentru anul 2021, investiţiile sunt estimate la 5,5% din PIB, mai mari cu 8,3 miliarde de lei faţă de anul anterior. Din totalul investiţiilor, 32,1 miliarde de lei vor fi din fonduri europene, iar 29,3 miliarde de lei din fonduri naţionale.

„De fiecare dată, când ni s-a oferit ocazia, noi, cei de la CCIR am ridicat problema alocării de către guvernele existente la acea dată a unor sume foarte mici pentru investiţii. Totodată, am atras atenţia asupra importanţei atragerii de fonduri europene. Din punctul nostru de vedere, rezolvarea acestor două probleme reprezintă unica soluţie de redresare pe termen mediu şi lung a economiei româneşti. De asemenea, mediul de afaceri consideră că acestea sunt priorităţile. Astfel, ne bucură faptul că pentru prima oară după foarte mult timp, Guvernul României pune pe masă un…

Continuarea pe News 24

Leave A Reply

Your email address will not be published.