Alain Robert, supranumit ”Spidermanul francez”, un alpinist care cucereşte cele mai înalte clădiri din lume

0

Alain Robert, supranumit ”Spidermanul francez”, un alpinist care cucereşte cele mai înalte clădiri din lume, a început luni escalada Tour Total, un zgârie-nori de 48 de etaje din cartierul de afaceri parizian La Defense, pentru a-şi arăta susţinerea faţă de muncitorii care fac grevă împotriva proiectului de reformă a sistemului de pensii, informează Reuters.

Căţărătorul în vârstă de 57 de ani a escaladat până în prezent peste 100 de construcţii, printre care Golden Gate Bridge din San Francisco, dar şi cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa, din Dubai.

De cele mai multe ori, Alain Robert escaladează fără autorizaţie şi a fost reţinut de mai multe ori de autorităţi. Alpinistul se caţără fără niciun echipament, cu mâinile goale, o pereche de încălţăminte pentru escaladă şi un săculeţ cu pudră de cretă pentru a absorbi transpiraţia de pe mâini.

De mai bine de o lună, Franţa se confruntă cu greve împotriva iniţiativei preşedintelui Emmanuel Macron de a raţionaliza sistemul de pensii.

Sursa: News24.ro.

Continuarea pe News 24

Leave A Reply

Your email address will not be published.