A alergat 100 de kilometri în scara unui bloc cu zece etaje pentru copiii cu autism

0

Jandarmul Sorin Andrici a alergat 100 de kilometri în scara unui bloc cu zece etaje din municipiul Tulcea pentru copiii diagnosticaţi cu autism, a anunţat vineri, într-un comunicat de presă Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ).

Andrici a început să alerge joi dimineaţa, în jurul orei 8,00, şi a încheiat cursa după aproape 12 ore, acţiunea lui având drept rol şi onorarea zilei de 3 aprilie, Ziua Jandarmeriei Romane.

„Cel mai greu a fost la kilometrii 60 şi 70, din cauza durerilor de genunchi, dar sutele de încurajări primite pe reţeaua de socializare m-au făcut să alerg mai departe”, a declarat, pentru AGERPRES, Sorin Andrici.

El a amintit că cele mai importante proiecte pentru care a mai alergat de-a lungul timpului au fost plaja terapeutică din Mamaia şi Centrul psihologic Marea Neagră.

„Acum trei ani am alergat prima oară 165 de kilometri pentru copiii cu autism şi, de atunci, alerg doar pentru ei. Vreau ca lumea să conştientizeze că şi ei există printre noi şi au nevoie de atenţia şi dragostea noastră”, a mai spus Andrici.

De asemenea, Sorin Andrici pictează tablouri pe care le scoate la licitaţie pe pagina lui de Facebook pentru copiii cu probleme din spectrul autist.

Reprezentantul IJJ a mai participat, de-a lungul timpului, la competiţii sportive şi chiar la începutul acestei luni a obţinut medalia de bronz la Campionatul balcanic de atletism în sală, desfăşurat în Serbia, la proba de 800 de metri plat.

În…

Continuarea pe News 24

Leave A Reply

Your email address will not be published.