Nicu Marcu: “ASF a făcut pași importanți spre debirocratizare și transparență, iar acum am trecut într-o nouă etapă”

0

ASF a făcut, în ultimii ani, pași importanți spre transparență și debirocratizare, iar acum cele trei piețe financiare nonbancare trec într-o nouă etapă, a transmis ieri președintele Autorității de Supraveghere Financiară(ASF), Nicu Marcu, specialiștilor prezenți la Conferința Europeană a Serviciilor Financiare (ECSF). Potrivit domniei sale, instituția pe care o conduce are întâlniri regulate cu actorii din toate cele trei piețe supravegheate, adică  asigurări, pensii private și piața de capital.

“ Sunt întâlniri lunare cu piața de capital, respectiv cu Bursa de Valori și administratorii de fonduri.  Avem întâlniri lunare și cu zona de asigurări și sunt întâlniri periodice cu administratorii de fonduri de pensii. Aceste întâlniri la început au fost destul de concentrate în doleanțe ale actorilor din piață. După un an de zile, s-a trecut, însă, într-o  nouă etapă, aceea de reglementare. Recunosc că erau destul de multe întrebări din piață, la început. De ce sunt lungi controalele? De ce durează mult autorizările? Am rezolvat aceste probleme. Printre altele, acum avem pe site-ul autorității  un loc în care sunt postate toate documentele pe care cineva trebuie să le aducă pentru a fi autorizat. Toate documentele se încarcă electronic, fie că este vorba de persoane fizice fie că sunt persoane juridice. Vrem să reducem interacțiunea între piață și personalul autorității. Vrem să terminăm cu…

Continuarea pe News 24

Leave A Reply

Your email address will not be published.